România s-a calificat la Euro 2016 cu cea mai bună apărare din preliminarii. La acest succes a contribuit şi fostul fundaş al Braşovului din anii 2000, Daniel Isăilă. În prezent secundul lui Anghel Iordănescu, Isăilă consideră că tricolorii au şanse egale în Grupa A, din care mai fac parte Franţa, Elveţia şi Albania. 


Daniel Isăilă a fost printre invitaţii de onoare de la întâlnirea generaţiei 2000-2001 a celor de la FC Braşov. Fost antrenor al „stegarilor” în Liga I, Isăilă ocupă acum postul de secund la naţională, alături de Viorel Moldovan şi Iounţ Badea.

Fundaşul care l-a marcat pe Ronaldo în meciul cu Inter din 2001 a contribuit cu succes în preliminariile Campionatului European. Calificată la Euro, România se va duela în Grupa A cu Franţa, Elveţia şi Albania.
„Şanse, la fel ca celelalte echipe. Sunt şanse egale, cel puţin pe hârtie. După aceea, vom vedea când vor începe jocurile. Mai este mult. Important este că băieţii noştri să fie sănătoşi, să joace, să o facă bine şi să ajungă la ora turneului final în cea mai bună formă” - Daniel Isăilă, antrenor secund România

Tricolorii vor deschide turneul, într-un meci cu Franţa, ţara gazdă.