Daniel Isăilă(foto), fostul antrenor al Astrei, şi-a depus ieri memoriu la Comisiile FRF pentru a-şi recupera banii restanţi, sumă care se ridică la aproximativ 200.000 de euro, cumulând primele de obiectiv din sezonul trecut, prima de calificare în grupele Europa League şi salariile până la finalul contractului, ce se întindea până în iunie 2015.
“Am depus actele. Sper să se rezolve totul favorabil mie şi să nu am vreo surpriză neplăcută. Domnul Niculae mi-a spus că nu mai are încredere în mine. Eu spun că trebuie să îşi asume fiecare partea lui de vină. Ei pot schimba 50 de antrenori, problemele rămân aceleaşi. Nu vreau să dezvolt, să spălăm rufele în public. Ne înţelesesem la un moment dat pentru plata în rate, dar domnul Niculae n-a fost de acord pînă la urmă, aşa că ajungem la Comisii. Îmi pare rău, asta e viaţa!” a declarat brașoveanul Daniel Isăilă, care nu exclude o reîntoarcere la Giurgiu. “Orice e posibil în viaţă! Eu nu port ranchiună. M-aş întoarce numai în condiţiile pe care le-aş impune eu.
Nici data trecută nu m-am întors în orice condiţii!” a mai spus Isăilă.