Sari la conținut

IȘJ Vâlcea, primul care a semnat Pactul pentru Educație, inițiat de CONAF

isj-valcea-primul-care-a-semnat-pactul-pentru-educatie-initiat-de-conaf

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF se implică activ în educație. Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea este primul inspectorat din țară care a parafat Pactul pentru Educație, inițiat de CONAF.


Pactul a fost semnat de Mihaela Andreianu, inspectorul general al Inspectoratului Județean Școlar Vâlcea și de președinta CONAF Vâlcea, Magda Popescu. Pactul presupune introducerea de ore de educație antreprenorială în învățământul gimnazial începând cu anul școlar 2021 – 2022.


”Am reușit să semnăm Pactul pentru Educație Antreprenorială. Sunt de două ori bucuroasă. Prima dată, în calitate de reprezentant al IȘJ Vâlcea și mai apoi ca profesor de economie și educație antreprenorială, tocmai pentru că înțeleg importanța acestei discipline în formarea elevilor. Consider că educația antreprenorială ar trebui să se predea elevilor încă din ciclul gimnazial. Salut inițiativa CONAF și cred că vom reuși să dezvoltăm împreună câteva proiecte frumoase în Vâlcea”, Mihaela Andreianu – inspector general Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.


”Inițiativa introducerii acestor ore de educație antreprenorială a plecat de la CONAF și este de bun augur faptul că reprezentanții MEC au înțeles necesitatea existenței unui asemenea acord de parteneriat. Mi se pare important ca elevii să învețe despre antreprenoriat de la vârste fragede, mai ales că cei de la Comisia Europeană susțin că educația antreprenorială trebuie să înceapă cât mai devreme. Sunt sigură că alături de Mihaela Andreianu, un partener de nădejde al proiectelor CONAF că vom găsi resursele pentru ca aceste ore să înceapă în județul Vâlcea”, Magda Popescu, președinte CONAF Vâlcea.


"Este esențial să conștientizăm importanţa educaţiei antreprenoriale și doar împreună cu reprezentanții MEC în teritoriu, vom reuşi. Am început la Vâlcea şi sunt sigură că vom continua în toată ţara. Ne dorim ca acestei iniţiative să ni se alăture cât mai multe inspectorate din ţară", susţine Cristina Chiriac, preşedinte CONAF.


Amintim că în data de 10.12.2019, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF, Federația Patronală Petrol și Gaze – FPPG împreună cu Ministerul Educației și Cercetării- MEC, au semnat Acordul de Parteneriat – PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ pentru susținerea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor și introducerea începând cu anul 2020, opțional, în școlile gimnaziale și liceu a orelor de antreprenoriat.

Comentarii

Ultimă oră