Sari la conținut

Dacă sunteţi înţepaţi de căpuşe prezentaţi-vă la medic, recomandă doctorii braşoveni. Şi asta după ce numărul persoanelor muşcate a crescut alarmant şi la Braşov. De exemplu, de la 1 mai, la Spitalul Judeţean, media prezentărilor pe zi la adulţi a fost de 30 de pacienţi, iar la Spitalul de Copii au fost aduşi, în medie, patru copii. În mod normal, asemenea incidenţă era întâlnită într-un întreg sezon. Netratată, muşcătura de căpuşă poate să ducă la afecţiuni grave. Una ar fi boala Lyme. Însă, nu toată lumea care a fost muşcată de căpuşă are obligatoriu boala. Nu toate căpuşele sunt purtătoarele virusului.

Cum poţi să te aperi de boală:

1. Evitarea zonelor în care riscul de a fi muşcaţi de colonii de căpuşe este mare;

2. Atentie la locurile de joacă ale copiilor şi îmbrăcămintea adecvată;

3. Mai puţin de 30% din bolnavii de Lyme îşi amintesc că au fost muşcaţi (datorită secreţiei anestezice şi dimensiunilor mici);

4. Căpuşa adultă poate fi vazută cu ochioul liber şi trebuie scoasă imediat iar nimfele arata ca un punct negru cât un vârf de ac;

5. Nu strângeţi căpuşa care v-a muşcat între degete pentru că pompaţi tot conţinutul din intestinele sale conţinând microbi) trece în sângele dumneavoastră;

6. Nu trebuie folosit eter sau alt produs anstezic care o poate determina să regurgiteze  sângele din abdomen în înţepatură;

7. Căpuşa este scoasă prin intervenţie chirurgicală cât mai urgentă

8. Dacă aţi încercat să scoateţi căpuşa cu o pensetă şi capul ei s-a rupt şi a rămas în piele, prezentararea la medic este o urgenţă pentru extragerea chirurgicală;

9. Diagnosticul este pus cu dificultate chiar şi de un medic experimentat iar antibioterapia est necesară

10. Ţineti minte data la care căpuşa a fost scoasă de pe corp pentru a urmări apariţia oricăror simptome „curioase şi urmăriţi în zona unde a fost muşcătura apariţia semnelor tipice: roşeaţa, umflarea pielii în jurul muşcăturii precum şi a semnelor tipice ale infectiei Lyme apar imediat sau după câteva săptămâni

11. Diagnosticarea se face în principal după simptome. Analizele medicale pot cel mult să confirme boala Lyme, dar niciodată nu o pot infirma.

Simptomele. Boala Lyme poate afecta pielea, încheieturile, sistemul nervos şi alte sisteme sau organe. Simptomele şi gravitatea lor pot varia de la o persoana la alta.

• Primul semn al infecţiei este, de obicei, o urticarie circulară, denumită eritem migrator, care apare în 1-2 săptămâni de la infectie, dar poate apărea şi la 30 de zile după muşcătura căpuşei.

• Împreună cu urticaria, persoana infectată poate avea simptome asemănătoare celor ale gripei, ca umflarea ganglionilor limfatici, oboseală, dureri de cap şi dureri musculare.

• Există, însă, şi cazuri când maladia prezintă aceleaşi simptome ca şi scleroza multiplă sau boala Alzheimer.

• Specifice bolii sunt petele roşii pe piele, care se deplasează de colo-colo, dar, uneori, e posibil ca ele să nu apară.


Dacă este depistată de timpuriu, boala se tratează cu antibiotice specifice (timp de 3-4 săptămâni); dacă este nediagnosticată sau neglijată, poate provoca daune grave la nivelul sistemului nevos şi al articulaţiilor.

Comentarii

Ultimă oră