Sari la conținut
istoria-zbuciumata-a-casei-sfatului-din-brasov

Casa Sfatului este clădirea-simbol a Braşovului, locul unde s-au luat toate deciziile importante şi adăposteşte Muzeul de Istorie, unde există mai multe piese unicat, scrie adevarul.ro. Casa Sfatului este fosta Primărie şi are o istorie impresionantă. Datează de la 1420 şi a supravieţuit cutremurelor, incediilor, dar şi intenţiilor de demolare ale comuniştilor care vroiau să scape de ea pentru ca muncitorii să poată manifesta în Piaţa Sfatului. Are un ceas emblematic care a fost aproape distrus de fostul comandant militar austriac pentru că sunetul păpuşii din ceas, care bătea gongul, îi stresa papagalul. Casa Sfatului este Kilometrul 0 al oraşului de aici se măsoară toate distanţele cum ar fi distanţa Braşov-Bucureşti. Casa Sfatului unul din obiectivele turistice majore ale Braşovului, doar Biserica Neagră are mai mulţi vizitatori. Pe Casa Sfatului există singura stemă color a Braşovului.

• Clădire-emblematică

Deşi atestarea oficială este la 1420 clărirea exista deja încă din secolul al XIV-lea. „În primă fază clădirea avea un singur turn în centrul Casei Sfatului şi era de dimensiune mai mică. Era folosit ca turn de avetizare în cazul incendiilor şi al invaziilor. Clădirea care există azi s-a construit pe etape în secolele XV-XVI, iar în anii 1770-1778 a capătat forma de astăzi cu o singură excepţie: turnul era în forma unui bulb de ceapă. A fost modificat în 1910 când s-a construit actualul turn în patru ape. Clădirea este reprezenttativă pentru Braşov şi are o înălţime de 49 de metri“, a spus Stelian Coşuleţ, şeful secţiei de istorie de la Muzeul de Istorie Braşov.

Comentarii

Ultimă oră