Sari la conținut
judoka-de-la-dinamo-condamnati

Sportivii clubului Dinamo Braşov, Daniel Brata şi Valentin Radu, trimişi în judecată pentru tentativă de omor, după ce au agresat un tânăr orădean în faţa unui club, victima rămânând cu sechele grave în urma loviturilor, au fost condamnaţi de Tribunalul Bihor, la câte patru ani de închisoare cu executare. Tribunalul Bihor s-a pronunţat în procesul deschis pe numele băimăreanului Daniel Brata, de 27 ani, şi al lui Valentin Radu, de 22 ani, din Râmnicu Sărat, ambii membri ai lotului de judo al României, pentru tentativă de omor după ce, în noaptea de 12 spre 13 iunie anul trecut, au agresat un tânăr orădean în faţa unui club, care, în urma leziunilor suferite, a rămas cu sechele grave. „Astfel, instanţa a dispus condamnarea ambilor sportivi la câte patru ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale", a declarat Mirela Popa, expert relaţii publice din cadrul Tribunalului Bihor. Potrivit sursei citate, cei doi au fost obligaţi să plătească toate cheltuielile spitaliceşti ale victimei, în sumă de 7.488,38 de lei, daune materiale în valoare de 6.489,08 lei, suma de 70.000 de euro, reprezentând daune morale, dar şi câte 800 de lei reprezentând cheltuielile victimei cu onorariul avocaţial şi câte 1.250 de lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Popa a afirmat că sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel. Daniel Brata şi Valentin Radu, ambii membri ai lotului de judo al României, au fost trimişi în judecată în 25 august 2011 de procurorii Parchetului Bihor pentru tentativă de omor calificat, în stare de libertate şi fără nicio interdicţie. Cei doi au fost acuzaţi că, anul trecut, în noaptea de 12 spre 13 iunie, au fugit din cantonament şi, după ce au petrecut într-un club orădean, au agresat un orădean în faţa localului. Victima, Adrian Popa, de 24 ani, a ajuns la spital cu multiple fracturi în zona toracelui şi trei fracturi ale cutiei craniene, iar în urma complicaţiilor a rămas cu o infirmitate permanentă.

Sursa:  Mediafax

Comentarii

Ultimă oră