Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov anunță lansarea aplicației web Jurnalul – portal spre cultură, realizat în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul își propune să susțină și să promoveze cultura scrisă în rândul tinerilor printr-o formă creativă de receptare și interpretare a acesteia, bazată pe utilizarea noilor tehnologii și având ca punct de pornire literatura confesivă.

În acest scop s-a apelat la manuscrisul lui Valeriu Braniște, Diariul meu de septiman (Jurnal de licean, 1885 – 1886), aflat în colecțiile speciale ale bibliotecii.

Este vorba despre jurnalul unui elev de 17-18 ani, în care sunt descrise nivelul educației școlare, valoarea dezvoltării multiculturale, necesitatea construirii unui mod de gândire intercultural, precum și cărțile citite de tineri și alte aspecte interesante din epocă.

Din acest jurnal s-au ales 20 de file considerate ca fiind cele mai relevante și interesante pentru grupul țintă – se regăsesc cu ușurință în ele, rezonează cu trăirile diverselor personaje, le insuflă valori și modele valabile în societatea contemporană – pentru care au fost generate noi conținuturi media: fișiere audio în care este redat conținutul filelor de jurnal în lectura actorului Marius Cisar, ilustrații grafice care completează vizual același conținut, realizate de artistul Felix Crișan.

Filele originale ale manuscrisului, care în mod obișnuit nu sunt disponibile publicului larg, au fost digitizate și pot fi accesate liber, împreună cu toate celelalte produse media create, cu un rezumat și transcrierea textului original al filelor de jurnal realizate de dr. Ruxandra Nazare, prin intermediul acestei aplicații web.

Realizatorii proiectului spun că materializarea acestui proiect editorial reprezintă una dintre cele mai inovatoare modalități de promovare a culturii scrise de factură memorialistică și de valorificare a patrimoniului de arhivă deținut de o bibliotecă.