Au stat la cozi mari încă de dimineaţă pentru a primi apă sfinţită cu care spun că vor stropi casa, pomii şi animalele. Este vorba de mai mulţi  braşoveni, care au mers la bisericile din oraş, unde au asistat la slujbele speciale de Bobotează, o sărbătoare mare pentru creştini. Aceasta mai este denumită şi Botezul Domnului, eveniment religios care aminteşte de botezul Mântuitorului Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul, în apa Iordanului.
    În ziua de Bobotează, se sfinţesc apele mari şi se purifică mediul înconjurător de forţele malefice. Credincioşii si preoţii consideră că Agheasma, adică apa sfinţită de Bobotează prin harul preoţilor, în cadrul unui ceremonial religios, este leacul care revigorează trupul şi sufletul şi alungă bolile, dar şi spiritele rele din viaţa noastră. „E o tradiţie la noi în familie, mereu venim în data de 6 ianuarie de Bobotează ca să luăm agheasmă. Apa sfinţită o ducem acasă şi o bem în fiecare dimineaţă. Nu ne pasă că stăm la coadă, noi credem în Isus Hristos şi acaest lucru este cel mai important” a spus o braşoveancă.
„Într-adevăr am stat la coadă, dar merită. Am venit de dimineaţă pentru apă sfinţită pentru că aşa e obiceiul în această zi. Ne rugăm pentru sănătate şi spor în casă”   a mărturisit o altă braşoveancă.
Boboteaza sau Botezul Domnului aminteşte de botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului. Cu Boboteaza, urmată de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul în data de 7 ianuarie, se încheie ciclul tradiţionalelor sărbători de iarnă.