Preşcolarii şi elevii vor primi anul acesta la clasă fructe, legume, corn şi lapte!

 Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor primi, în anul şcolar 2017 - 2018, fructe şi legume proaspete, produse lactate şi de panificaţie, se arată într-un comunicat al Guvernului.

 Pe parcursul săptămânii, unui preşcolar/elev i se vor acorda gratuit 2 porţii de fructe şi/sau legume, 2 porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie.

   Pentru asigurarea diversităţii, porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de o porţie de biscuiţi şi/sau covrigi uscaţi, iar porţia de lapte şi produse lactate va fi însoţită de corn şi/sau baton.

 Finanţarea programului va fi asigurată de la bugetul de stat, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi din fonduri externe nerambursabile.

  Aproximativ 2 milioane de preșcolari și elevi vor beneficia de acest program.

   Programul pentru școli al României cuprinde și o serie de măsuri educative care însoțesc distribuția fructelor, legumelor, laptelui și produselor lactate: organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole sau la ferme de producere a laptelui, la expoziții sau târguri; organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe și legume (și lapte și produse lactate), organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe și legume (și de lapte și produse lactate) sau de activități educative practice.