Aşa poate fi numită povestea  unui braşovean care, după ce a trecut peste o boală necruţătoare, şi-a dezvoltat o afacere de succes şi reprezintă un exemplu pentru mulţi dintre noi care ne plângem tot timpul de  tot felul de lucruri mărunte.

Bateristul trupei braşovene Conexiuni, Victor Lenghel,  căci despre el este vorba, ne îndeamnă:  ,,Bucuraţi-vă de orice zi pe care o aveţi şi credeţi cu putere în şansa voastră“.
Victor Lenghel s-a stabilit la Braşov în 1983 când a început facultatea. Împreună cu alţi  3 studenţi îndrăgostiţi de muzică a fondat trupa rock Conexiuni,  foarte iubită în mediul studenţesc şi  care a devenit în timp una dinte cele mai populare formaţii româneşti. Drept dovadă stau premiile la festivalurile de profil. Conexiuni a urcat  pe scenă alături de trupe de renume international: Scorpions  sau Europe. Victor a ajuns la performanţă învăţând singur să bată tobele. Spune că   tobele emit sunete   ca şi când ar  fi o familie. După lupta pentru a urca în top cu trupa Conexiuni, Victor Lenghel a mai avut de dus o luptă. Şi nu uşoară.
În urmă cu câţiva ani a fost diagnosticat cu o boală necruţătoare. Victor a suferit o operaţie şi după un tratament prelungit a reuşit să se vindece de cancer. Acum, pe lângă concertele cu CONEXIUNI, manageriază şi o firmă de succes.
Povestea pe larg a învingătorului Victor Lenghel  o puteţi vedea la ştirile speciale MIX TV din acest weekend special – celebrarea naşterii lui ISUS. Tot atunci mai puteţi urmări  şi un reportaj despre cum arată Crăciunul unei  tinere care şi-a pierdut vederea,  dar şi alte lecţii de viaţă impresionante.      VEZI AICI VIDEO       E. C.