Legea insolvenţei persoanei fizice, care permite şi unei persoane fizice, nu doar unei firme, să intre în insolvenţă dacă nu mai are bani pentru plata datoriilor scadente, este pregătită să fie aplicată din noiembrie, cu două luni mai devreme faţă de termenul iniţial, amânat de Guvern până la începutul anului viitor. Amânarea a fost argumentată de Guvern prin faptul că normele de aplicare nu au fost redactate la timp, dar în condiţiile în care acest proiect a fost pregătit mulţi ani, iar Fondul Monetar Internaţional şi industria bancară au solicitat Guvernului să evite aplicarea unei astfel de legi, pe motiv că ar putea fi subminată disciplina de plată a ratelor la credite, scrie profit.ro.

Termenul a fost astfel amânat până la 1 ianuarie 2017, dar parlamentarii pregătesc aplicarea mai devreme a acesteia, respectiv din luna noiembrie. Ei au încercat să introducă Legea chiar mai devreme, de la 1 iunie sau 1 octombrie acest an, dar discuţiile nu au fost încheiate la timp.

Acum, însă, deputaţii, cărora le aparţine votul final, sunt pregătiţi să decidă aplicarea acestei legi din luna noiembrie. Modificarea va fi transmisă astfel preşedintelui Klaus Iohannis, pentru promulgare.

Legea insolvenţei persoanei fizice reglementează trei modalităţi prin care insolvenţa persoanelor fizice va putea fi soluţionată, respectiv pe bază de plan de rambursare a datoriilor, prin lichidare de active sau prin procedură simplificată. La acest moment, insolvenţa este posibilă doar pentru firme.

Astfel, o persoană fizică debitoare este considerată în insolvenţă când patrimoniul ei este caracterizat prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor scadente.