Sari la conținut

Liceeni pot deveni ghizi voluntari la Biserica Neagră

liceeni-pot-fi-ghizi-voluntari-la-biserica-neagra

Deja devenit o tradiție, programul „Ghizilor voluntari din Biserica Neagră” se adresează tinerilor și în acest an.
 
  Proiectul are drept scop formarea adelescenților cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, vorbitori de limbi străine, care doresc să desfășoare activități de voluntariat în sezonul de vară. Perioada de pregătire va avea loc în intervalul martie-iunie 2018 și va consta în participarea voluntarilor la cursuri despre artă, religie și istoria Bisericii Negre.

Cei interesați sunt invitați să trimită o scurtă scrisoare de intenție la adresa guide@biserica-neagra.ro până la data de 25 februarie 2018.

Programul inițiat de către reprezentanții Bisericii Negre are un scop educativ, tinerii voluntari având ocazia să își petreacă o parte din vacanța de vară într-un mod inedit.

„Am cunoscut persoane fascinante cu care am legat prietenii, am învățat foarte multe lucruri noi, am participat la discuții pe teme istorice și am reușit să prezint turiștilor o parte a Brașovului atât de incitantă. Însă, cel mai important lucru a fost faptul că am făcut parte dintr-o familie atât de frumoasă, o familie numeroasă, alcătuită din voluntari entuziasmați și coordonatori îndrăgiți de noi, un cadru ideal în care am reușit să descoperim atât lumea din jurul nostru, cât și pe noi înșine” a declarat una dintre elevelevoluntare în programul desfășurat anul trecut.

Pentru informații suplimentare, doritorii pot contacta reprezentanții Bisericii Negre la numărul de telefon 0722 325 614 sau la adresa de e-mail guide@biserica-neagra.ro.

Comentarii

Ultimă oră