Sari la conținut

Liderul Corona Braşov întâlneşte „lanterna”

liderul-corona-brasov-intalneste-lanterna

Corona Braşov, echipă nou-promovată în al doilea eşalon fotbalistic al României, a avut un parcurs excelent în Liga a doua. Trupa condusă de Daniel Bona şi Vasile Gherghe este pe primul loc al seriei a doua a Ligii secunde şi va juca în runda cu numărul 12 a campionatului cu CSM Rm. Vâlcea, echipa de pe ultimul loc, formaţie care a adunat doar şapte puncte în primele 11 etape. Braşovenii, care sunt neînvinşi în acest sezon, tratează meciul foarte serios şi sunt convinşi că dacă vor fi concentraţi pot obţine toate cele trei puncte puse în joc. „Toată săptămâna am pregătit cu mare atenţie confruntarea cu Vâlcea. Le-am atras atenţia jucătorilor mei că partidele cu ultima clasată sunt întotdeauna cele mai dificile. Sper că au înţeles, că vor fi montaţi şi îşi vor face partida uşoară. Sper că vom câştiga şi vom menţine diferenţa faţă de urmăritoare”, a declarat Bona. Tehnicianul braşovenilor nu se poate baza la jocul cu CSM Râmnicu Vâlcea pe Coman, nerefăcut şi pe Ştefan, care are probleme la genunchi. Partida dintre Corona Braşov şi  CSM Râmnicu Vâlcea se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, pe stadionul Carpaţi.

Comentarii

Ultimă oră