Sari la conținut

Liga Aleşilor Locali ai PNL solicită suspendarea lui Băsescu

Liga Aleşilor Locali ai Partidului Naţional solicită conducerii PNL şi USL demararea procedurilor privind  suspendarea lui Traian Băsescu. Publicăm în continuare integral scrisoarea adresată preşedintelui PNL, Crin Antonescu:


Către conducerea Partidului Naţional Liberal

Domnului Președinte Crin ANTONESCU

Întrunită în data de 23 mai 2012, la Brașov, conducerea executivă a Ligii Aleșilor Locali ai Partidului Național Liberal a decis să solicite conducerii partidului și conducerii USL demararea procedurilor privind suspendarea președintelui României, Traian Băsescu, pentru situația dezastruoasă în care a adus sistemul de sănătate din România, pentru faptul că din cauza politicii iresponsabile a guvernării Boc – Băsescu de subfinanțare a sistemului public de sănătate, acesta a ajuns într-o situație de blocaj fără precedent.

Foarte mulți dintre medicii care activează în sistemul public de sănătate pleacă din țară sau se transferă în sectorul privat. Spitalele au ajuns să nu mai aibă nici cele mai elementare medicamente. Echipamentele din unitățile spitalicești sunt depășite, defecte sau necorespunzătoare. Mâncarea din spitalele publice este de proastă calitate și de multe ori nu se mai pot asigura nici cele mai elementare condiții de igienă. Toate acestea se datorează sumelor mici care au fost alocate sistemului public de sănătate, de către guvernarea Boc – Băsescu.

Subfinanțarea sistemului de sănătate se evidențiază din fondurile pe care guvernul Boc le-a alocat prin bugetul de stat sănătății publice, respectiv 3% din PIB, în timp ce media din Uniunea Europeană se situează între 8 și 10% din PIB, iar țări ca Franța alocă acestui sector peste 10% din PIB.

A.   Deși sănătatea este un drept fundamental al oricărei ființe umane, indiferent de rasă, religie, convingere politică, prevăzut de Constituție,  în prezent, comparând valorile cheltuielilor europene pe cap de locuitor, România se află pe penultima poziție a acestui clasament, alocând anual sub 200 euro pe cap de locuitor, față de media europeană care ajunge la 2.000 – 3.000 de euro pe cap de locuitor.

B.    Având în vedere analiza stării de sănătate, populația României prezintă unii dintre cei mai defavorabili indicatori din zona europeană, nu doar de la nivelul Uniunii Europene. Analiza indicatorilor de mortalitate și morbiditate relevă un amestec de indicatori specifici țărilor dezvoltate (mortalitate prin boli cardiovasculare, creșterea bolilor neoplazice), cu indicatori specifici mai ales țărilor subdezvoltate (recrudescența bolilor infecțioase, de la tuberculoză, la cele cu transmitere sexuală). Spre exemplu, incidența hepatitei B în România este dublă față de media UE, țara noastră având cea mai mare incidență a tuberculozei din UE, iar femeile din România având cea mai mare rată a decesului prin cancerul de cot uterin, riscul de deces fiind de peste zece ori mai mare decât în țări precum Franța sau Finlanda. Indicatorii de mortalitate infantilă și mortalitate maternală, care se corelează într-un mod determinant cu performanța sistemului de sănătate, plasează România pe ultimele locuri din UE. Ca performanță a sistemului de sănătate românesc, țara noastră se situează pe locul 99 la nivel mondial, după țări ca Albania (locul 55) și Slovacia (locul 62).

Analiza mortalității evitabile plasează România într-o situație dramatică: aproape jumătate din decese la bărbați și peste o treime din cele la femei puteau fi evitate, anual murind peste 60.000 de oameni, cifră ce echivalează cu populația unui oraș precum Slobozia sau Giurgiu. România are cel mai mic număr de medici, dentiști, asistenți medicali și farmaciști, raportat la populație, din Uniunea Europeană.

Accesul la medicamente și la servicii medicale rămâne o problemă acută a sistemului de sănătate din România, desființarea unor unități sanitate cu paturi având un impact negativ asupra accesibilității și calității serviciilor medicale.

În lipsa unor salarii decente, mulți medici din România s-au îndreptat, pe bună dreptate, spre sistemul privat de sănătate unde li se oferă dotarea materială necesară și remunerații la nivel european. Din păcate, din cauza nivelului de trai scăzut și a veniturilor scăzute, conform statisticilor, între 10 și 15% dintre români își permit să apeleze la sistemul privat de sănătate.

În timpul guvernării Tăriceanu s-au realizat studiile necesare pentru proiectarea şi construcţia a opt spitale regionale de urgenţă şi a douăzeci de spitale judeţene de urgenţă, însă la începutul  anului 2009 guvernul Boc a ridicat finanțarea tuturor acestor proiecte, preferând să aloce sume imense de bani pentru săli de sport, telegondole în zone în care nu se practică sporturi de iarnă, pârtii de schi, multe dintre aceste investiții fiind inutile și făcute la valori mult supradimensionate.

Guvernul Boc n-a modernizat și n-a construit niciun spital. Mai mult, a decis închiderea unui număr de 67 de spitale din întreaga țară, începând cu data de 1 aprilie 2011.

Ținând cont de toate aceste elemente și având în vedere neglijența de care a dat dovadă PDL, în frunte cu Traian Băsescu, în ceea ce privește asigurarea sănătății populației, cerem începerea procedurilor de suspendare a președintelui României, Traian Băsescu.


Cu deosebită consideraţie,



Aristotel Adrian CĂNCESCU, preşedintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL



Lucian ILIESCU, prim-vicepreședinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL



Răducu George FILIPESCU, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi



Mircea Ioan MOLOȚ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara

       

Ionel CHIRIȚĂ, secretar general LAL – PNL

Comentarii

Ultimă oră