Sari la conținut
liga-i-etapa-a-34a

Formaţia Dinamo a încheiat cu victorie sezonul 2012/2013 al Ligii I, după ce a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Oţelul Galaţi, în ultima etapă a Ligii I. Unicul gol al meciului a fost marcat de Axente, în minutul 68, cu capul, după o centrare de la Rus. După ce au marcat golul, jucătorii dinamovişti s-au dus la antrenorul Cornel Ţălnar, pe care l-au îmbrăţişat, şi au afişat un tricou pe care scria: „Pentru Papa". În minutul 85, instalaţia de nocturnă a arenei s-a stins, meciul fiind întrerupt, dar s-a reluat după aproximativ zece minute. Iată rezultatele înregistrate şi programul ultimei etape: Steaua Bucureşti - FC Braşov 4-0 şi Oţelul Galaţi - Dinamo Bucureşti 0-1. Astăzi se dispută întâlnirile: CFR Cluj - Universitatea Cluj, ora 19.00, Digi Sport, Petrolul Ploieşti - Gaz Metan Mediaş, ora 21.30, Digi Sport 1 şi Pandurii Târgu Jiu - Astra Giurgiu, ora 21.30, Digi Sport 2. Runda se va încheia joi cu meciurile: CSMS Iaşi - FC Vaslui, Viitorul Constanţa - CS Turnu Severin, Gloria Bistriţa - Concordia Chiajna şi Rapid Bucureşti - Ceahlăul Piatra Neamţ.

Comentarii

Ultimă oră