Administraţia comunei Buneşti intenţionează să construiască o parcare la intrarea în satul Viscri, şi să înterzică, apoi, accesul cu maşinile în micuţa localitate.

Deocamdată, însă, consilierii locali au aprobat doar reducerea limitei de viteză la trecerea prin sat la 30 km/h, fiind prima localitate care impune o limită atât de scăzută.

Decizia de a interzice în viitor accesul maşinilor în localitate vine în contextul în care se doreşte protejarea autenticităţii satului Viscri. Turiştii ar urma să fie transportaţi cu căruţa din parcarea de la marginea satului până în centru.

În plus, spre Cetatea din Viscri, înscrisă în Patrimoniul UNESCO din 1999, va fi un traseu mai scurt şi va exista şi o hartă în care vor fi cuprinse pensiunile, magazinele şi meşteşugarii.

Anul trecut peste 35.000 de turişti au vizitat satul Viscri, în creştere faţă de anul anterior. Autorităţile susţin că turiştii au creat probleme infrastructurii satului și animalelor care merg sau vin de la păşunat, având în vedere că maşinile sunt parcate pe marginea drumului, iar spaţiul de deplasare s-a îngustat.