Sari la conținut

Românii iau antibiotice după ureche, reiese dintr-un studiu al Ministerului Sănătăţii. Oamenii nu mai apelează la specialişti, ci se tratează după cum au auzit prin vecini, la recomandarea pripită a farmaciştilor sau a medicilor care nu testează însă rezistenţa bacteriilor. Luate în acest fel, antibioticele distrug stomacul şi fac bacteriile mai puternice. Peste 25.000 de oameni mor anual în U.E. din cauză că nu mai reacţionează la antibiotice. Studiul arată că 30% dintre medici le recomandă pacienţilor să facă antibiograme înainte de a se trata cu antibiotice. Dacă germenii bacterieni ar avea o deviză, atunci aceasta ar fi, "ce nu te omoară te face mai puternic". "Şansa ca antibioticul să nu fie activ este de circa 40%, ceea ce înseamnă foarte mult ", a spus Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. În plus, un antibiotic nepotrivit riscă să distrugă flora bacteriană care ajută la digestie şi poate duce la apariţia stafilococului auriu, foarte rezistent la tratamente.

Comentarii

Ultimă oră