Sari la conținut

Lucrări ample de modernizare la Colegiul Naţional Unirea

lucrari-ample-de-modernizare-la-colegiul-national-unirea

Colegiul Naţional Unirea ar putea fi singura unitate de învăţământ din Braşov care va avea un lift exterior pentru persoanele cu dizabilităţi. Cel puţin asta prevede proiectul Primăriei, care-şi propune să reabiliteze complet clădirea. Costurile ar urma să depăşească şapte milioane de lei şi vor fi suportate în totalitate de municipalitate.

Primăria a trimis deja spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice dosarul licitaţiei pentru reabilitarea Corpului A al Colegiului Naţional. „Sperăm să se avizeze procedura de licitaţie cât mai repede, astfel încât să începem lucrările de reabilitare. Cea mai mare parte a lucrărilor vrem să o finalizăm până în toamnă, iar astfel să profităm din plin de vacanţa de vară”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Proiectul de reabilitare mai prevede repararea acoperişului, restaurarea faţadei, suplimentarea numărului de grupuri sanitare, amenajarea de vestiare şi duşuri pentru sălile de sport, dar şi repararea gardului exterior. Colegiul Naţional Unirea are 27 de săli de clasă, birouri, bibliotecă, grupuri sanitare, cabinet medical, sală de sport şi sală festivă.

Comentarii

Ultimă oră