Lucrările la Grădina Zoologică continuă
07 Mai 2013, 06:40:00
Citit de 887 de ori
În prezent, grădina este închisă, tocmai pentru ca lucrările să se poată desfăşura în condiţii optime. Până acum, a fost realizat aproximativ 45% din proiect. Termenul avansat acum pentru definitivarea investiţiei este 15 august 2013. Până acum, s-a realizat bucătăria furajeră, unde va fi preparată hrana pentru animale, şi „Casa cu Ocol”. Printre alte construcţii şi facilităţi ce vor împânzi aleile grădinii, se numără şi un planetariu, un spital veterinar, unde vor putea fi tratate pe lângă animalele din grădină şi cele ale proprietarilor privaţi, un nou corp destinat reptilelor şi păsărilor exotice, iar lacul va fi curăţat şi igienizat. În această perioadă se fac lucrări la interioarele spitalului veterinar, la planetariu, se amenajează noul ţarc pentru mistreţi şi tunelul care va trece prin faţa cuştilor tigrilor şi leilor, se lucrează la aleile de lângă noul acvariu, dar şi la montarea cuştilor unde vor sta păsările.
Nici un comentariu la articolul "Lucrările la Grădina Zoologică continuă"
Posteaza un comentariu