Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP şi principal favorit la US Open, s-a calificat în semifinalele ultimului turneu de Grand Slam al anului. Sârbul s-a impus în patru seturi în faţa scoţianului Andy Murray(nr. 8), cu 7-6, 6-7, 6-2, 6-4. Djokovic, finalist la ultimele patru ediţii ale turneului american, îl va înfrunta în penultimul act pe japonezul Kei Nishikori (nr. 10), care l-a eliminat pe elveţianul Stanislas Wawrinka (nr. 3) după un meci de cinci seturi: 3-6, 7-5, 7-6, 6-7, 6-4. În această seară se joacă ultimele două meciuri din sferturile de finală: T. Berdych (Cehia) – M. Cilic (Croația) și R. Federer (Elveția) – G. Monfils (Franța).