Sari la conținut
lupii-au-castigat-primul-amical

Corona Wolves Brașov a disputat primul joc amical din acest sezon. Hocheiștii brașoveni au întâlnit ieri formația Dunărea Galați și s-au impus cu scorul de 7-2 (1-0, 3-1, 3-1). În patinoarul din Parcul Tractorul au venit aproape 1.000 de oameni să vadă la lucru „noua haită a lupilor”. Pentru trupa condusă de Miroslav Ihnacak au marcat Arpad Mihaly de două ori, Hietamaki, Csaba Nagy, Petres, Balint și Pisarenko.  „Am muncit mult în acest meci. Este primul meci al acestui sezon și a arătat ca un prim meci. Ne-am mișcat mai greu, nu am avut ritm, dar după a doua repriză ne-am relaxat, am început să patinăm mai bine, să jucăm mai bine și în final am reușit să oferim un spectacol frumos publicului care a venit să ne vadă”, a declarat tehnicianul Coronei, Miroslav Ihnacak. „ A fost un meci amical foarte ulti pentru ambele echipe. Am avut un început bun, cred că am controlat prima repriză și am avut șanse bune de a puncta. Am încercat să folosim în principal jucătorii pe care ne vom baza mai mult în sezonul viitor și am stat cu primele două linii mai mult pe gheață. Acest lucru s-a văzut, hocheiștii mei au dat semne de oboseală și echipa și-a pierdut din suflu. Cred că ne-am ridicat la nivelul adversarilor și am încredere că vom face un sezon bun. A fost o partidă frumoasă pentru publicul venit la meci”, a spus tehnicianul celor de la Dunărea Galați, finlandezul Kari Rauhanen.

Comentarii

Ultimă oră