Sari la conținut

Mai mulţi agenți economici săceleni au fost sancționați de poliţişti!

mai-multi-agenti-economici-saceleni-au-fost-sanctionati-de-politisti

La data de 27 mai, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au acţionat pe raza municipiului Săcele, în baza competenţelor legale ce le revin privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, obligaţia agenţilor economici  de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi drepturile de autor conexe.

Cu această ocazie, au fost verificați un număr de cinci agenți economici, având obiect de activitate în domeniul turismului și alimentației publice, și s-au aplicat opt sancțiuni contravenționale principale, dintre care cinci amenzi în valoare totală de 14.000 lei și trei avertismente.

Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării sumei de 320 lei.

În cazul unora din sancțiunile contravenționale aplicate, polițiștii au solicitat date și documente suplimentare, activitățile fiind continuate pentru a clarifica întreaga stare de fapt.

Comentarii

Ultimă oră