Municipiul Săcele va fi, săptămâna aceasta, gazda unui eveniment deosebit dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

   În săptămâna 5-11 noiembrie 2018 Asociaţia „Izvorul” Săcele, implementează proiectul intitulat Centenarul Românilor în Centrul României, proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în cadrul programului strategic de aniversare a Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial.

  Scopul proiectului este acela de a promova Centenarul Marii Uniri prin intermediul unor evenimente cultural-educative ce vor facilita îmbunătăţirea cunoştinţelor referitoare la istoria neamului românesc, întărirea sentimentului de identitate şi apartenenţă naţională, o viaţă socială activă şi sănătoasă.

  În acest sens, Asociaţia „Izvorul” va reuni la Săcele un număr de 80 de elevi şi profesori din toate regiunile ţării precum şi din Basarabia, Cadrilater şi Valea Timocului.

   Invitaţii la acest eveniment derulat pe parcursul acestei săptămâni vor participa la diverse activităţi prin intermediul cărora vor cunoaşte Braşovul şi împrejurimile acestuia, precum şi legătura oraşului de sub Tâmpa cu evenimentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

    Unul dintre punctele de interes din cadrul acestui proiect va fi conferinţa susţinută de cunoscutul teolog şi om politic Mihai Neamţu. Acesta va fi prezent la Săcele în 8 noiembrie 2018, începând cu orele 18, la Centrul Multicultural din localitate.