Sari la conținut

Marius Neculoiu: Nu i-am uitat niciodată pe oamenii săraci!

marius-neculoiu-nu-iam-uitat-niciodata-pe-oamenii-saraci

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, medicul Marius Neculoiu , care candidează din partea USL, pentru un post de senator, spune că va lupta pentru ca sistemul public de sănătate fie dotat la cele mai înalte standarde şi să rămână la dispoziţia celor care într-adevăr au nevoie de ajutor.
Neculoiu spune că în sistemul actual public de sănătate este din ce în ce mai greu să menţii cadre medicale pregătite pe salarii care nu pot concura cu cele care sunt oferite de unităţile sanitare din sistemul privat.

Însă, în opinia managerului spitalului judeţean, trebuie făcute eforturi ca policlinicile şi spitalele publice să beneficieze de finanţare astfel încât să poată oferi asistenţă majorităţii populaţiei. Pentru policlinici, de exemplu, Casa de Asigurări de Sănătate  nu decontează decât consultaţia a patru pacienţi pe oră. De aceea se ajunge la situaţia în care pacienţii sunt programaţi chiar şi peste câteva luni la examinare.
“Eu am depus un jurământ prin care m-am angajat să ajut pe toată lumea, şi pe cei bogaţi, şi pe cei săraci. Nu toţi braşovenii au  posibilitati sa meargă la policlinici şi cabinete private. La mine, la cabinetul de stat de la Spitalul judeţean, chiar daca vin 40 de bolnavi la uşă, eu îi văd pe toţi pentru că pacientii trebuie trataţi. Mă aştept ca toţi medicii să procedeze la fel, pentru că până la urmă avem o responsabilitate faţă de pacienţii noştri ”, a declarat medicul Marius Neculoiu, la emisiunea MIX ACTUAL. (VEZI AICI EMISIUNEA INTEGRAL)
A realizat primul transplant renal la Braşov. Marius Neculoiu s-a născut pe 21 septembrie 1965, la Brașov. Este medic primar urolog, doctor în medicină și din 2010 manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, după ce timp de trei ani ocupase funcția de director medical. Din 2007 este membru PNL și vicepreședinte al organizației municipale Brașov a PNL.
Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul U.M.F. Cluj-Napoca, ocupă începând cu anul 2004 funcția de șef de lucrări la disciplina de Urologie, în cadrul Facultății de Medicină a Universității „Transilvania”.  În toată cariera sa, Marius Neculoiu a realizat peste 8000 de operaţii, dintre care peste 400 de transplanturi renale. El este autorul primului transplant renal efectuat la Brașov. Din 2004, de când lucrează la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, a efectuat 4000 de intervenții chirurgicale. Are meritul de a fi inclus Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în Programul Național de Prelevare de Organe și Transplant.
Un manager de succes. În calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență, a contribuit la modernizarea Secției de Urologie și la dotarea cu aparatură de înaltă performanță a secțiilor: Urologie, Chirurgie, Ortopedie, Radiologie, Laborator și Anestezie Terapie, peste 50% din intervențiile chirurgicale fiind la ora actuală minim invazive (artroscopie, laparoscopie, endourologie). A realizat modernizarea condițiilor hoteliere prin renovarea corpului B al spitalului, renovarea Blocului Operator Urologie de la Staționarul Tractorul și a Secției de Anestezie Terapie Intensivă, precum și dotarea cu stație centrală de monitorizare. A renovat Blocul Operator din Județean pe care l-a dotat cu mese și lămpi de operație.
Marius Neculoiu candidează la alegerile parlamantere în Colegiul 4 Senat Brașov din partea USL.

Comentarii

Ultimă oră