Astra Giurgiu a pierdut drastic, 4-0, partida jucată în deplasarea de pe terenul Romei, în cea de-a doua etapă din Europa League.

Marius Șumudică a declarat la finalul meciului că nu are prea multe lucruri de spus despre acest meci, diferența de valoarea fiind destul de clară, lăudându-l pe veteranul italienilor, Francesco Totti.

"Nu am prea multe de spus după această partidă. A fost o diferenţă imensă între cele două echipe. Suntem o echipă mică, nu una mare. Ştiam că Roma joacă foarte bine pe teren propriu. În prima repriză am încercat să micşorăm spaţiile şi nu au avut prea multe ocazii de gol.
Totti e cel mai bun jucător pe care l-am întâlnit vreodată în carieră. Aveam impresia că e pe PlayStation. Am mai jucat în Europa contra Interului cu 4 ani în urmă. Şi ei aveau jucători buni, dar niciunul ca Totti. Jos pălăria în faţa lui.

Au valoare mult prea mare. Cine suntem noi? Chiar mă întrebam când am intrat pe teren: cine suntem noi de am ajuns aici? Suntem oglinda la ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc în acest moment.", a declarat Şumudică, potrivit Sport.ro.