Sari la conținut

Campania “Prevenirea şi combaterea violenţei domestice” va debuta pe 28 mai, cu un marş. Se va pleca de la Aula Universităţii Transilvania spre Parcul Central, apoi Livada Poştei cu oprire în Piaţa Sfatului. Braşovenii care vor să ia parte la această demonstraţie, se pot înscrie la adresa de e-mail miryam_bv2008@yahoo.com.  Toţi participanţii vor primi tricouri albe cu imprimeul a trei mânuţe ce semnifică “stop violenţa”, plus diplome ce atestă voluntariatul în cadrul prezentei campanii.
Evenimentul este finanţat de către Biserica Reformată “Casa Speranţei” şi Adăpostul de criză “Esther”.
“Iniţiativa marşului este atât pentru a informa victimele care se confruntă cu acte de violenţă, cât şi pentru a le trezi conştiinţa celor din jur referitor la aceste probleme. N-aş vrea să mă refer la o statistică... Violenţa în familie există demult şi este în continuare o problemă cu care ne confruntăm zilnic, într-un grad alarmant, comparativ cu secolul XXI în care trăim”, ne-a declarat Maria Hretculesei, organizator. De-a lungul anului, în cadrul campaniei se vor realiza şi alte activităţi de informare şi prevenire a violenţei.
Violenţa domestică este definită pe larg de către profesorul Evan Stark şi doctorul Anne Flitcraft, respectiv, “violenţa domestică este o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintrei partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie”.

Comentarii

Ultimă oră