Sari la conținut

Mecanicul locomotivei care s-a răsturnat e cercetat penal

O locomotivă a unui operator privat s-a răsturnat, marţi dimineaţă, în zona Gării Timişul de Jos după ce a plecat fără mecanic. După câţiva kilometri, într-o curbă, locomotiva s-a răsturnat. Din fericire, nu au existat victime. Acum, însă, anchetatorii încearcă să stabilească exact cauzele producerii acestui eveniment.
Locomotiva era gata de plecare, din Dârste. Nu avea ataşate alte vagoane şi nu era însoţită de alt personal. Mecanicul a coborât câteva minute pentru a efectua anumite manevre, spun surse apropiate anchetei, timp în care locomotiva a plecat. “Din datele preliminare se pare că locomotiva,  fie nu a fost asigurată corespunzător, fie datorită terpidaţiei motorului, aceasta a ieşit din starea de frânare şi s-a pus în mişcare” au fost primele explicaţii date de comisar şef Valentin Nechita, de la Poliţia TF Braşov. Între staţiile Dârste şi Timiş-Triaj, locomotiva ar fi prins o viteză de până la 100 de kilometri la oră. Într-o curbă s-a răsturnat şi s-a târât câţiva zeci de metri. “La început când a plecat, a plecat cu viteză mică, apoi s-a mărit. Însă  după ce se va studia cutia vitezometrică atunci se va stabili ce s-a întamplat mai exact” a adăugat Valentin Nechita.
În urma evenimentului nu au existat victime, ci doar pagube materiale. Circulaţia nu a fost întreruptă, deoarece locomotiva circula pe o linie secundară. La faţa locului au ajuns poliţişti de la Poliţia Transporturi Feroviare şi procurori, dar şi echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. “Sunt avarii exterioare la locomotivă şi doar la liniile de contact. Au fost deterioraţi doi stâlpi care susţin linia de contact. Alte avarii urmează a se stabili” a mai spus comisarul şef.
“Ne-am deplasat imediat la faţa locului cu un echipaj cu apă şi spumă şi cu un echipaj  SMURD. În urma accidentului firele de înaltă tensiune au fost rupte astfel încât a existat pericolul electrocutării persoanelor care erau în zonă. S-au luat imediat măsurile de protecţie şi siguranţă. Nu a existat pericolul producerii unei explozii” a declarat lt. Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov.
Mecanicul nu a dorit să comenteze în niciun fel evenimentul. Acum însă este cercetat, ancheta fiind coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Mecanicul va fi cercetat pentru comiterea infracţiunii de distrugere. Locomotiva a fost repusă pe şine după câteva ore de la producerea evenimentului, cu ajutorul unei macarale. A. C.

Comentarii

Ultimă oră