Liga a 4-a Brașov se reia în weekend, cu meciurile etapei a 17-a, a doua a returului, după ce săptămâna trecută campionatul a fost întrerupt din cauza zăpezilor căzute pe teritoriul judeţului.

Primele două clasate şi principalele pretendente la locul de baraj, AS SR Braşov şi Precizia Săcele, au programate meciuri grele în deplasare, fiecare dintre ele aşteptând un pas greşit al rivalei.

„Galben-negrii” vor juca la Victoria, în faţa unei formaţii care deşi a cedat la scor pe Tineretului (1-4) în tur, pe teren propriu cedează puncte extreme de greu.

Potrivit antrenorului Florin Stângă, jucătorii săi s-au pregătit foarte bine în această săptămână și sunt motivați și concentrați să câștige toate partidele.

De cealaltă parte, săcelenii se vor deplasa la Aripile Braşov, formaţie care le-a smuls primele puncte în acest campionat, scor 2-2 la Săcele, în toamnă.

A treia echipă de pe podium, Olimpic Zărneşti, va primi vizita celor de la Prietenii Rupea, o partidă relativ uşoară, în urma căreia zărneștenii vor încerca să rămână cât mai mult timp aproape de prima poziţie şi, de ce nu, să atace la rândul lor locul de baraj. 



Programul etapei a XVII-a

A.S. Aripile Braşov - A.S. F.C. Precizia Săcele

C.S. Chimia Orașul Victoria - AS SR Brașov

A.S.C. Olimpic Zărneşti - A.S. Prietenii Rupea

A.S. Inter Tărlungeni - A.S. Avântul Dumbravița

C.S. Inter Cristian - A.C.S. Steagul Roșu Brașov

A.C.S.M. Codlea - A.C.S. Colțea 1920 Brașov

A.S. Olimpic Voila - A.F.C.S. Carpaţi Berivoi

A.S. Cetatea Homorod - A.C.S. Voința Hurez

 

Clasamentul Ligii a IV-a

1. AS SR Braşov    42p
2. Precizia Săcele    42p
3. Olimpic Zărneşti    37p
4. Chimia Oraşul Victoria     33p
5. Inter Cristian    30p
6. A.C.S.M. Codlea    29p
7. Inter Tărlungeni    29p
8. Colţea 1920 Braşov    24p
9. A.C.S. Steagu Rosu Braşov    20p
10. Aripile Braşov    18p
11. Avântul Dumbrăviţa    13p
12. Carpaţi Berivoi    13p
13. Olimpic Voila    12p
14. Cetatea Homorod    12p
15. Prietenii Rupea    9p
16. Voinţa Hurez     3p