Sari la conținut
micuta-dorothy-pe-scena-operei-din-brasov

Marţi (8 mai 2018) de la ora 17.00 şi miercuri (9 mai 2018) de la ora 11.00, în Sala Operei, cei mai mici dintre spectatori, împreună cu părinţii sau bunicii lor sunt aşteptaţi la spectacolul „Micuţa Dorothy”, după „Vrăjitorul din Oz” de Frank L. Baum, pe muzica compozitorului Marius Ţeicu şi un scenariu scris de Silvia Kerim.

Cei mici vor avea astfel ocazia să vadă că ţara marelui vrăjitor este plină de lucruri minunate, dar şi de primejdii, pe care le înfruntă, împreună, Dorothy, căţeluşul Ţic-Ţic, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea şi Leul cel Fricos. Ei vor trece prin tot felul de încercări pentru a ajunge la Vrăjitorul din Oz - cel care le poate, cred ei, îndeplini dorinţele. În cele din urmă, dovedindu-şi isteţimea, mărinimia şi curajul, fiecare dintre ei îşi transformă visele în realitate.

    Din distribuția spectacolului fac parte artiștii Operei Brașov: Simona Manole, Miruna Moldoveanu, Florin Grama, Nicolae Zaharia.

Își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia spectacolului este semnată de Migry Avram-Nicolau, iar coregrafia de Nermina Damian. Scenografia: Rodica Garștea.

Comentarii

Ultimă oră