Mihai Sturzu de la Hi-Q a reuşit să-şi împlinească un vis din copilărie şi a învăţat să piloteze. „Eu când eram mic visam să mă fac pilot de avion şi viaţa a făcut aşa încât am tot amânat. Şi am ajuns la 32 de ani şi am zis: fix visul meu l-am uitat. Dacă eu nu am grijă de visele mele cine să aibă? În februarie anul ăsta m-am înscris la şcoala de piloţi. La Braşov fac şcoala şi în iulie am început să zbor iar din 9 septembrie zbor singur în avion. E foarte frumos! Simţi cea mai mare libertate când eşti în aer“, a explicat artistul pentru DIGI 24.