Sari la conținut

Salariul de 905 euro și pensia de 405 euro! Nu este vorba despre valoarea veniturilor europenilor, ci de promisiunile electorale ale PDLiştilor. Așa au reușit în 2008 să îi convingă pe români să le dea votul și să le acorde încrederea, la pachet. Cu astfel de angajamente față de popor, PDLiştii s-au făcut stăpâni pe țară și pe banii contribuabililor! Cum s-au schimbat prioritățile lor după alegerile din 2008? Au transformat România într-o țară bolnavă, lipsită de educație și fără perspectivă. Cine a câștigat din competiția alocărilor de fonduri?  Sportul! Puterea portocalie a risipit banii pe săli de sport la sate, bazine de înot, patinoare sau părții de schi.

Pedeliştii au promis câte-n luna și în stele! Pensii uriașe, salarii colosale, strategii bine gândite pentru votanți! Pe scurt radiografia unei campanii politice de mare succes! Le-au spus românilor exact ceea ce au vrut să audă! Ba chiar au plusat!  "Fiecare român o va duce mai bine. Salariul mediu în România va ajunge la 905 euro, pe lună, față de 490 de euro, în prezent. Iar pensia media în România va ajunge la 405 euro de euro pe lună, de la 160 de euro în prezent"  vocifera europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan.

Nu doar Stolojan s-a lansat în promisiuni cinice, ci și Adriean Videanu care a accentuat programul electoral al lumii lor portocalii. "Vom ajunge la un salariu mediu brut de 905 euro. Vom ajunge la o pensie medie de 405 euro. " spunea Videanu, fost ministru al Economiei. Iar oamenii recunosc acum  că acestea au fost simple basme  de campanie electorală.  
Un alt lider strălucit al puterii portocalii care acum încearcă din răsputeri să își schimbe culoarea, prietenul brașovenilor cărora le-a interzis un aeroport, Radu Berceanu, spunea că partidul său are proiecte mărețe.  "Avem un program stabilit, pas cu pas, măsură cu măsură, ban cu ban" spunea Berceanu.  
Ultima misiune electorală a PDL-ului a fost a liderului de drept al portocaliilor, Traian Băsescu. Pentru a câștiga un nou mandat la Cotroceni a lansat un proiect de mare calibru, cu care i-a câștigat definitiv pe români. "În România nu trebuie să fie tăiate salariile și pensiile. Nu trebuie să crească TVA-ul. Rămâne la 19% așa cum a fost acum" declara Traian Băsescu.

Imediat după ce au devenit stăpânii României au schimbat macazul. Nimic nu a mai fost la fel. Proiectele mărețe și promisiunile electorale au fost înlocuite de ipocrizie, cinism și tendințe dictatoriale. " Toate salariile vor fi tăiate cu 25%, inclusiv salariul minim pe economie. O reducere a pensiilor cu 15%. Ajutorul de somaj se va reduce și el cu 15%" spunea Băsescu, în 2010.

Au împărțit lumea în două: cei de la putere și ceilalți. După aproape opt ani, de Cotroceni, vorbele mieroase din campania electorală le-au lăsat românilor un gust amar de cucută. Întotdeauna s-au asigurat că ei stau la căldură, iar puterea și bogăția nu le sunt în pericol. Cine sunt ei?  "PDL are o misiune de mare responsabilitate. Să se mobilizeze și să câștige pentru..." spunea Theodor Stolojan. Adică pentru Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea și toată gașca pedelistă.

"E un fleac. I-am ciuruit". În schimb, au tăiat de la bugetari, au luat de la pensionari, de la șomeri, de la copii și de la nou-născuți. Au reușit de au blocat activitatea a sute de mii de firme și au disponibilizat  sute de mii de salariați. Viața pentru toți a devenit foarte scumpă! Viață cu ei a devenit din ce în ce mai scumpă. În mandatul portocaliu sănătatea a intrat în suferința, iar educația a luat-o razna din cauza subfinanţării!

Comentarii

Ultimă oră