Sari la conținut
minifestival-de-filme-germane-

In perioada 21-23 decembrie 2012, la Cityplex Brasov, in cadrul minifestivalului de filme germane, puteti viziona proiectiile: Wer wenn nicht wir/Cine, dacă nu noi?, in regia lui Andres Veiel, premiat la Berlin cu Trofeul Alfred Bauer, Life, Above All/Viaţa, mai presus de orice, in regia lui Oliver Schmitz, nominalizat la Cannes 2010 si 3 (Drei)/Trei in regia lui Tom Tykwer, nominalizat la Venetia pentru trofeul Leul de Aur in 2010 si nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film 20122 pentru "Cel mai bun Monteur". Biletul de intrare e 5 lei.


Vineri, 21.12.2012, ora 12:30
Wer wenn nicht wir (2011)
Cine, dacă nu noi?

Filmul spune o poveste din Germania de Vest, de la începutul anilor ’60: Bernward Vesper (August Diehl) studiază la Tübingen şi participă la seminarul de retorică al lui Walter Jens. Bernward vrea să devină scriitor şi-şi petrece nopţile la maşina de scris. În acelaşi timp, ţine cu tot dinadinsul să-şi apere tatăl, poetul Will Vesper, admirat pe vremuri de nazişti pentru modul în care a promovat ideologia „Sângele şi pământul”. Într-o zi, Bernward o cunoaşte pe Gudrun Ensslin şi între cei doi se înfiripă o relaţie extremă excesivă şi totală, o poveste de dragoste ce transcende suferinţa, familia şi politica...


Sambata, 22.12.2012, ora 12:30
Life, Above All (2010)
Viaţa, mai presus de orice

Bazata pe romanul "Chanda's Wars" al autorului Allan Stratton, drama "Life, Above All" o are in centrul actiunii pe Chanda, o fetita in varsta de 12 ani, care locuieste in satul Elandsdoorn din apropiere de Johannesburg impreuna cu mama ei Lillian si cu fratii vitregi. Tatal vitreg pe nume Jonah este un alcoolic care si-a abandonat familia, iar mama este bolnava de SIDA, motiv pentru care Chanda a fost fortata sa se maturizeze inainte de vreme si sa aiba grija de fratii mai mici. Intrucat SIDA este un subiect tabuu in mica lor comunitate din Africa de Sud, temandu-se sa nu fie izolata si ostracizata de catre sateni daca se dovedeste ca este infectata cu virusul HIV, Lillian refuza sa mearga la medic si apeleaza fara succes la un vraci. Luptandu-se sa invinga prejudecatile si superstitiile consatenilor, precum si discriminarea careia ii cad victime bolnavii de SIDA pe tot cuprinsul continentului african, Chanda o are de partea sa numai pe Esther, o fetita orfana, care a recurs la prostitutie pentru a se putea intretine si care are o viziune mult mai pragmatica asupra vietii.

Duminica, 23.12.2012, ora 12:30
3 (2010)
Trei

Hanna şi Simon au 40 şi ceva de ani, trăiesc în vibrantul Berlin şi sunt împreună de douăzeci de ani într-un soi de armonie combativă care-i împinge în plasa infidelităţii. Au trecut prin multe, nu au copii, munca i-a acaparat total, cât despre pasiune - ea nu e de găsit în patul conjugal, ci în fervoarea cu care consumă cultură.
Întâmplarea face însă ca amândoi să se îndrăgostească, în secret, de unul şi acelaşi bărbat, Adam - lucru perfect posibil în universul filmelor lui Tykwer, guvernat de meandrele sorţii şi de coincidenţe, dar şi pentru că, de ce nu, într-o relaţie de lungă durată, în care ajungi să te identifici cu partenerul, obiectele afecţiunii pot fi aceleaşi.

În sofisticata comedie despre adulter şi determinism biologic a cineastului german, infidelitatea nu este distructivă, ci regenerativă - nu degeaba scenariul face din Adam un genetician specializat în cercetarea pe celule stem. De unde şi sensibilitatea futuristă a viziunii, potenţial provocatoare, asupra vieţilor oamenilor ca nişte celule stem care se contopesc şi multiplică. De unde şi stilul vizual flamboaiant, reminiscent cultissimului Aleargă, Lola, aleargă!, în care imaginea e spartă frecvent în ecrane multiple care fragmentează povestea, întregind-o...

Comentarii

Ultimă oră