Sari la conținut

Mircea Lucescu: Cluburi importante din România dispar într-o indiferenţă generală.

mircea-lucescu-cluburi-importante-din-romania-dispar-intro-indiferenta-generala

Mircea Lucescu, antrenorul echipei ruse Zenit Sankt Petersburg, a declarat, duminică, faptul că îl întristează profund dispariţia unor cluburi cu istorie în fotbalul românesc.

"Eu am fost foarte legat de cluburi. Lucrul cel mai ruşinos în fotbal este falimentul, nu retrogradarea. Când mă uit la cluburile noastre, branduri importante dispar într-o indiferenţă generală. Mie îmi vine să plâng.

De aceea eu am susţinut totdeauna şi toate relaţiile mele au fost extraodinare cu preşedinţii de club pentru că nu i-am pus în situaţia să îi oblig să cumpere, să fac declaraţii pe care suporterii să le transfere asupra responsabilităţii preşedinţilor.

Se poate vinde absolut orice jucător. Depinde de noi să îl înlocuim, să creştem altceva. Succesul meu ca antrenor a fost din acest punct de vedere sigur. Titlurile sunt importante, succesul meu ca antrenor a fost acela de a ajuta foarte mult cluburile la care am activat. La Galatasaray când m-am dus, aveau 150 de milioane datorii. Cu mine au ajuns la aproape 15 -20 milioane. Au plecat 14 jucători într-o perioadă scurtă, ne-am calificat în Champions League de fiecare dată. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Beşiktaş, nu am cumpărat niciun jucător de valoare", a spus Mircea Lucescu pentru Dolce Sport.

Mircea Lucescu (71 de ani) este antrenorul lui Zenit Sankt Petersburg din această vară. Tehnicianul român le-a mai pregătit pe Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, echipa naţională a României, Pisa, Brescia, Reggiana, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş şi Şahtior Doneţk.

Comentarii

Ultimă oră