La Brașov sunt trei cereri depuse, Sebastian Grapă şi Radu Cristescu – la Camera Deputaților, iar Gabriel Antohe la Senat. 

Radu Cristescu este vicepreședinte PMP,  are 48 de ani, de profesie este inginer agronom, la origini este din Satu Mare.

Dacă senatorul Sebastian Grapă e cunoscut brașovenilor, Radu Cristescu e mai cunoscut ... de la televizor: 

„Sunt în curs de mutare la Braşov, pentru că este o provocare pentru mine. Fac politică din şi cu pasiune. Fac politică de când s-a înfiinţat Mişcarea Populară. Am fost preşedinte ADS (2011 – 2012). Braşovul merită un parlamentar bun. Braşovenii ştiu ce înseamnă să aibă un primar bun. Trebuie şi un parlamentar bun, care să se bată cu adevărat pentru Braşov. Tot cei care au fost în spatele jafului industriei din Brașov, Tractorul, Autocamioane, vor să rămână în politic. A trebuit să vină DNA să mai facă curăţenie. Sunt nou în politică, vreau să mă lupt măcar pentru această autostradă Comarnic Braşov, pentru că nu i-am văzut să ia vreo poziţie şi să ajut la terminarea acestui aeroport”, a declarat Cristescu la Brașov.