Sari la conținut
mosul-a-adus-calculatoare-la-informatica

25 de calculatoare moderne pentru Colegiul de Informatică. Dotări de ultimă generație pentru Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”. În urma unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean Brașov și conducerea liceului, această prestigioasă instituție de învățământ va fi dotată cu 65 de calculatoare și alte echipamente care vor asigura pregătirea elevilor la standarde occidentale. În bugetul județean din anul 2013 a fost prevăzută suma de 40.000 de euro pentru această investiție, iar în cursul dimineții au fost livrate primele 25 de calculatoare, 25 de surse neîntrerupte de curent (UPS), 2 imprimante și 2 video-proiectoare, urmând ca dotările să continue până la realizarea întregului proiect.

Prezent sediul liceului în momentul predării echipamentelor, vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Pascu, a evidențiat că „aici se face performanță, dovedită în ultimii șase ani prin faptul că elevii câștigă an de an concursurile internaționale de informatică desfășurate în SUA. Este oarecum jenant să ai elevi de o asemenea valoare care nu beneficiază de infrastructura tehnică necesară, mai ales într-o perioadă în care concurența în domeniul IT este foarte mare. Am considerat de cuviință să ne implicăm în dotarea cu aparatură de ultimă generație a acestui liceu tocmai pentru a susține performanța elevilor. Mă bucur că a existat această inițiativă pentru că, să nu uităm, copiii care astăzi învață la acest liceu sunt viitorul nostru”.

„Nu puteam să ne desfășurăm orele fără incidente” Primirea calculatoarelor le-a adus o mare bucurie elevilor și profesorilor deopotrivă. Cele cinci laboratoare de informatică din cadrul liceului dispun în prezent de o tehnologie depășită din punct de vedere moral, iar nevoia unor dotări moderne era cu atât mai mare cu cât cerințele de competențe digitale din acest an necesită un sistem de operare mai performant decât cel existent. „Suntem foarte bucuroși să primim prima tranșă din cele 65 de calculatoare cu care vom dota școala. Copiii noștri vor învăța mai repede, mai bine, vor participa în continuare cu mult succes la concursurile internaționale, ducând numele școlii și al orașului mai departe. Până acum ne descurcam foarte greu. Era absolut necesar ca acest proiect să se realizeze”, a afirmat Nicoleta Știucă, managerul colegiului. La rândul său, Roxana Avădanii, elevă olimpică a liceului, a explicat că „la școală nu aveam pe ce să ne pregătim.

Calculatoarele nu erau destul de bune, se blocau, nu puteam să ne desfășurăm orele fără incidente. Prin acest proiect, fiecare elev va avea calculatorul lui și astfel vom putea să ne dezvoltăm cunoștințele și să învățăm mult mai bine și mai eficient”.

Campioni la ACSL

De remarcat este faptul că elevii Colegiului de Informatică „Grigore Moisil” participă anual cu trei echipe la prestigiosul concurs American Computer Science League (ACSL) din SUA, de unde se întorc de cele mai multe ori în postura de câștigători ai locului întâi. Totodată, ei se califică în număr foarte mare la faza județeană și la cea națională a Olimpiadei de Informatică. În prezent, la acest colegiu învață 752 de elevi, în ciclurile gimnazial și liceal.

Comentarii

Ultimă oră