Sari la conținut

Muzeul de Artă Brașov oferă vizitatorilor luna de pe cer!

muzeul-de-arta-brasov-ofera-vizitatorilor-luna-de-pe-cer-

Muzeul de Artă Brașov găzduiește în perioada 19 martie - 20 iunie 2021 expoziția „Moon Impact. O poveste geologică” (http://expo-moonimpact.eu). Curatorul expoziției este brașoveanul dr. Răzvan Caracaș, activ la Lyon în calitate de cercetător principal și profesor adjunct la Universitatea din Oslo, Center for Earth Evolution and Dynamics.

Vernisajul expoziției se va desfășura numai în prezența echipei de expoziție, a personalului muzeului și a reprezentanților mass-media, vineri, 19 martie 2021, ora 18.00,.

Accesul publicului la vernisaj nu este permis din motive sanitare.

Începând de sâmbătă, 20 martie 2021, expoziția este deschisă pentru vizitare. Pe durata vizitei se vor respecta măsurile de combatere a îmbolnăvirilor COVID-19, asigurându-se vizitarea muzeului în deplină siguranță.


Expoziția „Moon Impact. O poveste geologică” prilejuiește vizitatorului (re)descoperirea istoriei universului, prin prisma geologiei, dintr-o nouă perspectivă: formarea sistemului solar și a Lunii, diversitatea lumii minerale, interdependența vieții de pe Pământ cu lumea minerală și amprenta umană asupra mediului înconjurător mineral.

Expoziția își propune creşterea interesului pentru ştiinţă în rândul unor noi audienţe.

Comentarii

Ultimă oră