Sari la conținut

Muzeul Pedagogic, organizat în această vară în aer liber

muzeul-pedagogic-organizat-in-aceasta-vara-in-aer-liber

Muzeul Pedagogic s-a reinventat, în vreme de pandemie, aşa că, în acest sezon estival organizează activităţi afară, cu copii.


        „Vacanţa de Vară afară” a început săptămâna aceasta şi se va încheia în prag de toamnă, în săptămâna 31 august – 4 septembrie 2020. Activitățile se desfășoară cu câte o grupă de maxim 10 copii cu vârsta de peste 7 ani.


      Activităţile vor avea loc în aer liber, în zona La Iepure (Răcădău), între orele 8.00 – 13.00, dar, în funcţie de solicitări, programul poate fi prelungit până la 17.00.


     Pentru fiecare săptămână este stabilită o tematică diferită.


     De exemplu, în prima săptămână, copiii învăţă despre istorie şi tradiţii din întreaga lume. Ultima săptămână de vacanţă afară va fi dedicate desenului şi picturii.


      Activităţile vor fi practice şi se vor intercala cu jocuri organizate, joacă liberă şi momente de relaxare, spun iniţiatorii programului.


   Copiii trebuie să fie echipaţi cu încălţăminte comodă, potrivită pentru activităţi afară, să fie îmbrăcaţi lejer, dar să aibă la ei şi un hanorac şi o pelerină de ploaie, să aibă pălărie sau şapcă şi apă, plus o gustare preferată de ei.


   Costul este 325 lei / săptămână. Mai multe detalii, pe pagina de facebook a Muzeului Pedagogic.

Comentarii

Ultimă oră