Sari la conținut
ne-batem-cu-portocala-mecanica

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte marţi de la ora 21.30, pe Amsterdam ArenA, reprezentativa similară a Olandei, într-un meci contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Antrenorul echipei naţionale, Victor Piţurcă, a declarat că pentru meciul cu Olanda se gândeşte să înceapă din primul minut cu mijlocaşul Alexandru Chipciu. „Pentru meciul de mâine seară avem nevoie de jucători odihniţi, care să poată să alerge, însă nu m-am gândit asupra primului 11. Chiar dacă nu ar fi marcat, mă gândeam să-l titularizez pe Chipciu, însă încă nu m-am decis", a spus Piţurcă. Selecţionerul este de părere că evoluţia echipei naţionale din meciul cu Ungaria nu reflectă adevărata valoare a primei reprezentative. „Eu nu cred că adevărata faţă a României este cea din meciul cu Ungaria. Sunt şi momente de genul ăsta, când poţi să joci mai slab. Poate perioada este mai nefastă pentru noi, însă echipa României în ultimul timp a pierdut foarte puţine jocuri. Echipa României poate obţine rezultate împotriva oricărei echipe valoroase", a spus selecţionerul. Piţurcă şi-ar dori o remiză între Turcia şi Ungaria, care se întâlnesc, marţi, în preliminariile Cupei Mondiale. „La meciul cu Turcia-Ungaria, probabil mi-aş dori un rezultat de egalitate sau să câştige Turcia, dar depinde foarte mult şi de ce vom face noi", a explicat Piţurcă.

Comentarii

Ultimă oră