Sari la conținut
negocieri-la-rat-brasov

Conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov s-a întâlnit marţi cu reprezentanţii angajaţilor care protestează faţă de nivelul de salarizare. Potrivit purtătorului de cuvânt al RAT Braşov, Silviu Ştefan, discuţiile ce au avut loc au vizat, identificarea unor soluţii care să rezolve solicitările ridicate de sindicalişti şi care să respecte întocmai prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2013. Acest act normativ restricţionează, în unele situaţii expres prevăzute, posibilitatea acordării de majorări salariale. Conducerea regiei a anunţat că, în continuare, caută soluţii pentru rezolvarea situaţiei, în limitele cadrului legal existent. Reprezentanţii RAT Braşov şi-au exprimat permanenta disponibilitate de dialog cu organizaţiile sindicale, în vederea dezamorsării oricărei stări conflictuale.

Comentarii

Ultimă oră