Turiştii germani care vin în vacanţe în România se întorc cu mare parte din bani necheltuiţi, pentru că infrastructura de agrement lipseşte, iar hotelierii nu au programe interactive care să-i ţină pe clienţi în restaurante, se plâng reprezentanţii agenţiilor germane de turism, după cum anunţă Mediafax. Hotelierii nu ştiu să-i facă pe turiştii germani să cheltuiască banii în România. Un turist german vine cu cel puţin 500 de euro la el, bani de buzunar, dar suma medie de bani disponibilă pentru a fi cheltuită în vacanţă este de 2-3.000 de euro. Germanii se întorc cu banii din vacanţa pe care o petrec în România şi că, în medie, cheltuiesc 3-400 de euro, aproape toţi pe mâncare şi băutură.  Nu există hoteluri în România care să aibă animaţie, iar barurile nu fac programe speciale, interactive. În Spania, de exemplu, hotelurile au animatori care fac turistul să rămână în bar şi să consume. Acolo se organizează în fiecare seară ceva în restaurant - se joacă bingo, se organizează seri de dans şi tot felul de alte programe. În România nu există nici măcar suveniruri cu specific naţional, şi nu sunt nici programe de agrement. Nu există bărci sau vaporaşe pentru croaziere pe mare, între staţiuni, cum au bulgarii, ci doar jetski- uri, periculoase pentru mulţi dintre turiştii străinii, care nu mai sunt tineri. Imaginea turismului românesc este proastă în Germania din cauza hoţilor, cerşetorilor şi a prostituatelor din România. Cu toate acestea, Germania este primul furnizor de turişti străini pentru România. Anul trecut, aproape 207.000 de turişti germani au vizitat România, în creştere cu 12,1%. România participă în perioada 7-11 martie la ITB Berlin, cel mai mare târg de turism din lume atât ca suprafaţă, cât şi ca număr de vizitatori. La standul României sunt prezenţi 45 de expozanţi. (A.M.)