Comisarii de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor au verificat mai multe automate de cafea din oraş după ce au primit sesizări că în băuturile calde au fost găsite furnicuţe. „Au fost mai multe sesizări cu privire la existenţa furnicilor în cafea, ceai, ciocolată de la unele automate. Astăzi ne-a şi adus o persoană pahare cu ceai în care erau furnici şi a fost depusă şi o plângere”, a explicat Sorin Susanu, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC).
Potrivit acestuia, unul dintre automatele reclamate a fost unul amplasat la Spitalul de Copii, pe care comisarii l-au şi verificat. „Cel mai probabil urmează să-l sigilăm mâine . Am constatat că datele afişate pe aparat nu corespund, numărul de telefon, adresa societăţii care are respectivul automat, nu corespund. Noi am identificat societatea respectivă”, a explicat Sorin Susanu.
Comisarul şef al CRPC a mai spus că astfel de probleme au fost sesizate şi la alte aparate din oraş şi urmează ca acestea să fie verificate, mai ales că acum comisarii sunt în pline controale cu specific pascal.