Sari la conținut
nicolae-teclu-savantul-brasovului

De-a lungul vremii, Braşovul a dat ştiinţei nume importante, cei mai mulţi dintre aceşti savanţi fiind recunoscuţi şi acum şi pomeniţi în manuale şi lucrări ştiinţifice. Azi vi-l propunem pe chimistul Nicolae Teclu, creatorul unor metode de analiză chimică şi a numeroase aparate de laborator.

Cea mai cunoscută şi valoroasă  dintre invenţiile sale este becul Teclu, un arzător de gaz, superior ca eficienţă tuturor dispozitivelor cunoscute anterior. Becul Teclu se află şi astăzi pe toate mesele laboratoarelor chimice.

Născut în Braşov, în 1839, Nicolae Teclu a terminat Institutul Politehnic din Viena, secţia de chimie şi Academia de Arte Frumoase din München, secţia Arhitectură. Lucrează câţiva ani ca profesor de chimie la Braşov, iar apoi devine profesor la Academia de Comerţ din Viena.

Prin cele 60 de descoperiri şi peste 50 de lucrări originale din domeniul chimiei, devine celebru în lumea întreagă. Cea mai populară invenţie a sa, şi la îndemâna oricui, rămâne însă arzătorul Teclu, care produce o flacără mai fierbinte decât toate celelalte arzătoare cunoscute până acum, datorită unui mecanism de reglare a raportului dintre aer şi gaz, aceasta făcându-se cu ajutorul unui obturator conic. Arzătorul Teclu, numit şi becul Teclu, este folosit şi astăzi în întreaga lume într-o variantă îmbunătăţită.

Printre alte invenţii se numără  ozonizatoare, generatoare de gaz, aparatul pentru măsurat compoziţia aerului din mine, pentru a se evita explozia gazului grizu (amestec de metan şi aer). A fost cel dintâi care a arătat cum se poate citi scrisul de pe hârtiile carbonizate, ceea ce a creat posibilitatea ca mulţi oameni să-şi recupereze banii din hârtiile de valoare arse.

O parte a aparatelor lui le-a donat laboratorului de chimie anorganică a Universităţii din Bucureşti. Spre sfârşitul vieţii devine  membru al Academiei Române. Deşi invenţiile sale au îmbogăţit pe mulţi, el a murit sărac, în 1916, la Viena.

Comentarii

Ultimă oră