Membrii Guvernului au adoptat, miercuri, o ordonanţă care prevede o serie de măsuri de protecţie a turiştilor şi impune agenţiilor de turism să ia măsuri suplimentare de garantare a serviciilor pe care le oferă.

Agenţiile de turism care îşi desfăşoară activităţile pe teritoriul naţional, care comercializează către persoane fizice pachete de servicii turistice sau componente ale acestora, au obligaţia să asigure furnizarea serviciilor turistice sau rambursarea tuturor plăţilor efectuate de către sau pe seama turiştilor, în măsura în care respectivele servicii contractate nu sunt furnizate ca urmare a faptului că agenţia de turism se află în dificultate financiară.

În cazul în care, în contractul privind comercializarea pachetului de servicii turistice este inclus transportul de pasageri, agenţia de turism asigură şi garanţii pentru repatrierea turiştilor.

Sistemele de garantare sunt reprezentate de scrisori de garanţie bancară, poliţe de asigurare sau alte instrumente de garantare legal constituite.