Sari la conținut

Numărul cazurilor de gripă s-a dublat, în nici o săptămână

numarul-cazurilor-de-gripa-sa-dublat-in-nici-o-saptamana

Numărul cazurilor de gripă a ajuns la un nou record, în săptămâna 5 - 11 februarie.

Astfel, potrivit datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, săptămâna trecută au fost 176 de cazuri de gripă raportate, faţă de 80 în săptămâna 29 ianuarie - 4 februarie.

Gripa a afectat în aceeaşi măsură şi copiii, şi adulţii, iar din cele 176 de cazuri de gripă, 6 pacienți au fost internați în spital – 5 copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi o altă persoană cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 de ani.

Pe de altă parte, şi celelalte afecţiuni de sezon dau bătăi de cap braşovenilor. 2.245 de persoane au avut infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, faţă de circa 1.620 în săptămâna anterioară.

De asemenea, săptămâna trecută au fost înregistrate şi 570 de pneumonii, iar 135 de persoane dintre aceştia au avut nevoie de îngrijiri spitalizate.

Conform purtătorului de cuvânt al DSP Brașov, dr. Claudia Bularca, până în acest moment au fost vaccinate circa 15.700 de persoane şi mai sunt în teritoriu puțin sub 2.000 de doze.

Specialiştii reamintesc că în această perioadă este important să vă îmbrăcaţi corespunzător temperaturilor de afară, să vă hidrataţi, să mâncaţi legume şi fructe şi să mergeţi la medicul de familie la primul simptom de boală, pentru un tratament corect.

Dacă sunteţi deja bolnavi, staţi acasă, pentru a nu-i îmbolnăvi pe alţii.

Comentarii

Ultimă oră