Sari la conținut

Proprietarii imobilelor degradate vor fi obligaţi să finanţeze lucrări exterioare, precum reparaţii, tencuieli şi zugrăveli.

Dacă execută lucrarea în regie proprie ei vor fi scutiţi temporar de impozit pe clădire, conform unui proiect de ordonanţă.  Lucrările de renovare pot fi derulate din propria initiaţivă a proprietarului, persoane fizice sau juridice, sau la simpla cerere a autorităţilor locale. Obligaţia acestor lucrări nu va fi însă valabilă pentru construcţii expertizate tehnic şi încadrate în Clasa I de risc seismic şi pentru blocuri reabilitate termic sau înscrise în programele locale pentru executarea lucrărilor de reabilitare termică.Termenul pentru executarea lucrărilor de intervenţie va fi de şase luni de la data primirii de către proprietar a unei notificări din partea autorităţii locale şi poate fi extins doar cu cel mult două luni şi numai cu acordul primarului, emis în baza concluziilor unei note tehnice de constatare, în funcţie de natura şi amploarea lucrărilor. Amenzile aplicate proprietarilor pentru nerespectarea obligaţiei de a-şi renova faţadele sunt cuprinse între 2.000 de lei şi 10.000 de lei. În cazul în care bucăţi din faţadă sau acoperiş produc vătămări trecătorilor, atunci pedeapsa poate fi chiar cu închisoarea. Proiectul va produce efecte anul viitor.

Comentarii

Ultimă oră