Sari la conținut

O brăneancă încondeiază ouă cu peisaje rurale (galerie foto)

o-braneanca-incondeiaza-oua-cu-peisaje-rurale-galerie-foto

Nina Ghinea, din Bran, a  divulgat braşovenilor din secretele încondeierii ouălor chiar la Muzeul de Etnografie.

Artista face exerciţii zi de zi şi are deja bagajele făcute, asta pentru că la final de săptămână va participa la o expoziţie de profil ce va avea loc la Muzeul Satului din Berlin.
Încondeiază ouă de la vârsta de 12 ani. Brăneanca Nina Ghinea a învăţat această artă de la bunica şi apoi de la mama sa. Modelele pe care le realizează sunt diverse, dar cele mai mult sunt inspirate din viaţa de la ţară. Asta pentru că artista este îndrăgostită de peisajele rurale. „Îmi plac mult animalele şi oamenii de la ţară şi trăind în jurul lor m-am gândit că ar fi bine să le expun şi pe ouă. Ideea a pornit de la carul cu boi, pentru că tatăl meu era muncitor forestier şi lucra la pădure şi aşa am văzut că acesta este un ou foarte apreciat şi l-am făcut în sute de exemplare”, ne-a spus Nina Ghinea. Au trecut 40 de ani de când face mici opere de artă, pe care le vinde chiar şi în Germania.
Expoziţie la Muzeul Satului din Berlin. „Cu aceste lucruri vrem să-i atragem pe braşoveni, tradiţiile de Paşte trebuie să fie cunoscute de oamenii de astăzi şi invităm persoane care ştiu să facă ouă încondeiate, este o artă extraordinară de minuţie şi multă precizie, şi această tradiţie trebuie să fie păstrată şi cunoscută”, a declarat Ligia Fulga, director Muzeul de Etnografie. Nina Ghinea se pregăteşte pentru o expoziţie ce va avea loc la Muzeul Satului din Berlin, în perioada 23 martie - 1 aprilie. Nu are emoţii foarte mari, şi asta pentru că este cea de-a 39-a expoziţie la care participă. „Este un prilej de bucurie că merg acolo, ei au devenit mici colecţionari, în fiecare an vin şi îşi mai adaugă ceva la colecţie, se uită să vadă dacă am venit cu ceva nou sau, dacă se întâmplă să li se spargă vreun ou, vin cu cojile şi îmi arată că vor acel model”, a mai spus Nina Ghinea. Reprezentanţii Muzeului de Etnografie spun că braşovenii interesaţi de arta încondeierii ouălor pot învăţa mici secrete de la diferiţi artişti. Încă trei astfel de eveniemente vor fi organizate la muzeu în perioada premergătoare Paştelui.

Comentarii

Ultimă oră