Soiurile româneşti, prezentate la cel mai mare târg de horticultură din lume de o companie din Braşov!

  Yurta Braşov este singura companie care reprezintă România la cel mai complex târg de horticultură din lume, care are loc la Essen, în Germania, cu un stand realizat special pentru această ocazie, cu soiuri autohtone vechi şi noi, reflectând valorile horticulturii româneşti. Târgul a început ieri şi rămâne deschis până în 31 ianuarie 2020.

   Prezentarea ţării noastre este de altfel una inedită, standul fiind gândit pentru a transmite ideea de perfecţiune şi simplitate a plantei, obiectul central al grădinăritului.

     „La construirea acestuia s-a folosit lemn natur, iar iluminatul este asigurat prin becuri led cu utilizare eficientă a electricităţii. Culorile dominante sunt nuanţa lemnului natur şi verdele Yurta. Elementul inovativ al standului reprezintă un cadru cu o secţiune mobilă pentru vizitatori care, în funcţie de volumul plantelor expuse, se poate muta în cele două direcţii laterale. Pe stand vor fi expuse plante cu rădăcină liberă şi ambalată din cele mai populare categorii, cum ar fi pomii şi arbuştii fructiferi, butaşi de viţă de vie, butaşi de trandafiri, arbuşti şi arbori ornamentali. Tot aici va fi prezentă şi gama de produse destinate grădinarilor urbani, Yurta fiind singura companie autohtonă care a dezvoltat produse dedicate grădinăritului urban”, a explicat János Magdó, directorul general al companiei.

     La Târgul IPM Essen anul acesta participă peste 1.500 de expozanţi din peste 50 de ţări din lume, fiind locul unde se prezintă inovaţia în horticultură prin noutăţi tehnologice, soiuri de plante şi echipamente.

    Yurta, cu sediul în Săcele, judeţul Braşov, este unul dintre cei mai mari producători de plante şi produse de horticultură din România. Anual produce, ambalează şi comercializează 4 milioane de plante, desfăşurând activitatea de producţie pe o suprafaţă de 80 ha.