O familie din Braşov îşi caută cu disperare fiica minoră dispărută ieri dimineaţă de acasă, scrie libertatea.ro. "Dacă vedeţi această fată, vă rog din suflet să mă contactaţi. Este fiica mea, care a dispărut de acasă în dimineaţa zilei de luni. Este îmbrăcată în geacă roşie (cea din imagine), blugi albastru deschis, pantofi sport alb cu albastru, geantă neagră. Vă rog, ajutaţi-mă să-mi găsesc copilul", este apelul disperat al mamei.
   Lavinia, în vârstă de 15 ani, elevă în clasa a IX-a la un liceu în Braşov, a plecat de acasă, spre şcoală, luni dimineaţă, în jurul orelor 8.00. La cursuri nu a ajuns, în schimb, din puţinele informaţii obţinute între timp de familie, s-ar fi urcat într-un tren pe ruta Braşov - Bucureşti, la ora 8.44. "Este pentru prima oară când pleacă de acasă, ea este o fată cuminte și până acum nu mi-a creat probleme de nici un fel. Nu ştiu ce a determinat-o să plece de acasă", ne-a relatat mama Laviniei. Disperarea femeii a crescut după ce a aflat că fiica ei era însoţită de o colegă de clasă, despre care a aflat că are antecedente în a fugi de acasă. Cei care pot oferi informaţii sunt rugați să sune la 112, întrucât cazul a ajuns şi în atenţia Poliţiei.