La sediul central al Poştei (de lângă Primărie) brașovenii pot vedea sute de vederi din lumea întreagă. Unele sunt expuse, în holul principal, pe un panou. Altele au fost amplasate chiar deasupra siglei companiei, din interior, pe o bună parte din perete.

   Toate acele cărţi poştale îi aparţin lui Boni Zsuzsanna, din Târgu Mureş, însă colecţia ei numără mult mai multe exemplare. De fapt, totul a pornit în 2011. Pe când avea doar 12 ani, Zsuzsanna a adunat 9.144 de cărţi poştale, cu ajutrul unui profesor, în timpul vacanţei de vară. „Am postat pe reţele de socializare, pe internet, prin ziare, să cerem ajutorul oamenilor, să cerem ajutorul oamenilor din întreaga lume. Oamenii au trimis. Am vederi din toată lumea, chiar şi din Antarctica, una”, a detaliat, Boni Zsuzsanna, acum studentă.

    Dat fiind că a strâns atât de multe vederi, tânăra a câştigat concursul „Cărţile poştale îţi arată lumea” din acel an şi a primit ca recompensă trei excursii, dintre care una în Europa.
 

    A fost lansată o nouă ediţie a concursului naţional „Cărţile poştale îţi arată lumea”

    Concursul naţional „Cărţile poştale îţi arată lumea”, a fost lansat ieri, la Braşov.

     Concursul se adresează copiilor cu vârste între 6 şi 18 ani.

   „Provocăm copiii să comunice, să rupă barierele timpului, spaţiului, să comunice cât mai mult şi să comunice în scris. Au timp suficient până în data de 13 septembrie 2020 să primească şi să colecţioneze cât mai multe cărţi poştale. Să le primească de la prieteni. Să-şi provoace prietenii să le scrie”, a explicat Gabriela Botici, expert la Compania Naţională Poşta Română, sucursala Braşov.

   „Scopul nostru este de a încuraja copiii şi tinerii să folosească scrisul de mână ca mijloc de comunicare şi în acelaşi timp să cunoască lumea prin intermediul cărţilor poştale.

    Săptămâna trecută, în data de 23 ianuarie, am sărbătorit ziua internaţională a scrisului de mână prilej cu care ne-a fost readus în atenţie mesajul lui Umberto Eco « Învăţaţi copiii să păstreze vie arta scrisului de mână». Mesajul meu pentru cei care ne vizitează expoziţiile de cărţi poştale, cât şi pentru viitorii participanţi la concurs este: Cea mai scurtă cale de la gând la realitate este scrisul!”, a precizat şi Bogdan Năstase, directorul Regionalei Braşov a Companiei Naţionale Poşta Română.

   Concursul se va încheia în 13 septembrie 2020, iar premierea va avea loc pe 9 octombrie 2020, Ziua Mondială a Poştei. Participantul care adună până atunci cele mai multe vederi, din toată lumea, va primi un laptop. Cei clasaţi pe locurile II şi III vor primi câte un sejur într-una din locaţiile de cazare ale Companiei Naţionale Poşta Română.

 Expoziţie cu „mărturii ale timpului”

   Brașovenii sau turiștii care vor trece prin sediul central al Poştei vor putea admira şi câteva cărţi poştale din arhiva Muzeului Casa Mureşenilor, vederi în care se văd monumente din Braşov ce astăzi nu mai există. „E vorba despre Biserica Reformată Maghiară, dărâmată în anii 60, în timpul regimului comunist, casa inginerului şef al Braşovului, Chirstian Kertsch, care a fost înlocuită cu Modarom, avem Poarta Cailor, care era capătul Străzii Mureşenilor, spre Maternitate, şi aceasta dărâmată chiar la sfârşit de secol XIX”, a dat câteva exemple muzeograful Ovidiu Savu, de la Muzeul Casa Mureşenilor.