Agenţia Metropolitană Braşov a anunţat că, până la sfârşitul acestei luni, va începe analizarea în teren a mai multor variante privind crearea unor piste pentru biciclişti, împreună cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, cu cei a două asociaţii de biciclişti, dar şi cu cei ai Primăriei Braşov.

Acţiunea face parte din proiectul SPAcE - Supporting Policy and Action for Active Environments, implementat în 8 ţări şi în care AMB este partener.

Managerul de proiect a precizat că, în urma discuţiilor cu bicicliştii, s-au conturat mai multe trasee, unul dintre ele fiind Noua - Livada Poştei - Bartolomeu. 

În prezent, în municipiul Braşov, pe mai multe străzi, pe trotuare sau pe suprafaţa carosabilă, sunt trasate benzi pentru biciclişti, însă aceștia trebuie să „împartă spaţiul” cu maşinile sau cu pietonii.

De altfel, presa locală scrie că potrivit unui sondaj online realizat în toamna anului trecut de AMB, braşovenii ar fi dispuşi să meargă mai mult cu bicicleta, dacă ar exista piste speciale.